Ştiri
 
Sfinţirea bisericii Mănăstirii «Adormirea Maicii Domnului» din Bucureşti
2010-10-31 15:21:54
 Istoria unei naşteri din nou
Sfinţirea bisericii Mănăstirii «Adormirea Maicii Domnului» din Bucureşti

     Istoria se scrie încă şi astăzi. Şi se va scrie atâta vreme cât vor mai exista oameni care cred în înfăptuirea unor vise. Biserica nu a pierit încă, şi în veac nu va pieri, fiindcă „porţile iadului nu o vor birui” (Mt. 16, 18). Ea va dăinui datorită acelor oameni care cred în înfăptuirea unor vise – nu ambiţii lumeşti şi deşarte, ci a unor idealuri sfinte, construite întru Hristos şi pentru Hristos. Întotdeauna, după necazuri Dumnezeu dăruieşte mângâiere robilor Săi, făcându-i părtaşi ai binecuvântării Sale. Sub ochii acestor vrednici slujitori ai sfintelor altare, s-a scris istoria. Rugăciunea lor a înălţat scări către cer, iar osteneala lor a ridicat sfinte lăcaşuri, închinate lui Dumnezeu, adică mănăstiri şi biserici. Mulţumită lor, astăzi vedem minuni. Căci, cum putem altfel numi ceea ce mii de ochi au putut vedea astăzi, 11/24 octombrie 2010, la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti?


     Vorbind astăzi despre Mănăstirea noastră, este cu neputinţă să trecem sub tăcere naşterea sa din nou. Fie că se povesteşte trecutul său zbuciumat, presărat cu multă suferinţă şi jertfă; fie că se vorbeşte despre prezentul ei; ori încercând să vorbim despre vremurile ce vor să vie, şi pe care doar Dumnezeu le cunoaşte - în toate şi pretutindeni, tainic sau vădit, este prezent acest cuvânt. Naşterea din nou este simbolul, semnul care arată direcţia timpului care se scurge; ea descrie, cum nu se poate mai bine, clipa binecuvântată pe care o trăim noi astăzi, în care cele vremelnice se unesc cu cele veşnice; în care judecăţile şi străduinţele oamenilor se unesc cu judecăţile lui Dumnezeu.
     Astăzi, un vis cu neputinţă de înfăptuit pentru cei puţini în credinţă, a căpătat viaţă veşnică. Orice ar mai născoci vrăjmaşii lui Dumnezeu împotriva slujitorilor Săi, acest sfânt lăcaş s-a adus astăzi, odată pentru totdeauna, jertfă curată lui Hristos, ca o ardere de tot bine primită şi frumos mirositoare, iar acest lucru s-a scris în ceruri pentru vecie şi nu mai poate fi schimbat de voinţa omenească.
    Iar dacă naşterea sa din nou i-a fost vegheată doar de o mână de oameni ai lui Dumnezeu, întăriţi şi uniţi pe temeiul adevăratei credinţe, putem spune că în această clipă unică, toată suflarea dreptcredincioasă a României a fost aici, de faţă, iar inimile tuturor s-au înălţat sus, către Domnul, Cel ce bine a voit ca un vis sfărâmat cu vrăjmăşie de către comunişti, în anul 1983, să prindă viaţă şi să se înalţe iarăşi către cer.
     Soborul de arhierei aflaţi de faţă l-a avut în mijloc pe Înalt Preasfinţitul Mitropolit Vlasie Mogârzan, cel ce a vegheat cu multă dragoste, ca un adevărat părinte, asupra naşterii şi creşterii acestei sfinte mănăstiri. De faţă au fost şi preasfinţiţii episcopi Teodosie Braşoveanul, Iosif Botoşăneanul, Glicherie Ieşeanul, Antonie Ploieşteanul, Dionisie Gălăţeanul, Evloghie Sibianul şi, desigur, preasfinţitul Flavian Ilfoveanul. Ca oaspeţi de peste hotare, au fost prezenţi Preasfinţitul Fotie de Triadiţa, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din Bulgaria, Preasfinţitul Ambrozie de Methoni şi părintele arhimandrit Acachie, stareţul mănăstirii „Sfântul Grigorie de Palama” din S.U.A., de sub omoforul Sinodului în Rezistenţă din Grecia. Rugăciunile slujitorilor sfântului altar s-au unit, într-un singur glas – cel al dreptei Credinţe, cu rugăciunile tuturor celor aflaţi de faţă, înălţându-se către Dumnezeu, ca un buchet bine înfrumuseţat şi înmiresmat. 
    Cu adevărat, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului este născută de sus, renăscută prin mila lui Dumnezeu şi prin rugăciunile îndrăzneţe ale tuturor celor ce au slujit şi slujesc într-însa. Însă viaţa şi-a dobândit-o nu ca un prunc necuvântător, ci ca Lazăr cel înviat a patra zi, întrupând în sine acel sens unic, care pune alături naşterea din nou şi învierea, iar acest loc binecuvântat de Dumnezeu îţi rămâne în suflet, chiar de l-ai vizitat o singură dată, fie şi numai în treacăt.
     Cei ce dobândesc viaţă din nou simt plinătatea ei, poate mai mult decât cei ce nu au trecut prin clipe de cumpănă ale existenţei lor. Tocmai de aceea, toţi cei ce ne-am născut duhovniceşte aici şi am crescut la umbra ei, am simţit în inimile noastre, cu adevărat, darul acestui loc. Ea ne-a fost multora mamă şi tată şi ne-a făcut să uităm, în clipele petrecute între zidurile ei calde, că există o altă lume, care ne aşteaptă, şi care nu are nimic în comun cu lumea căzută care nu-L vrea pe Dumnezeu.
      Rugăm pe Mântuitorul nostru, ca şi pe Preacurata Sa Maică, în ale cărei sfinte mâini s-a încredinţat acest sfânt lăcaş, să dăruiască iertare de păcate şi mântuire tuturor celor ce mărturisesc şi trăiesc Ortodoxia, iubind buna podoabă a casei Domnului nostru, Iisus Hristos.
Mitropolia Slatioara ©2007
 
XDigitalsSolutions