Ştiri
 
Replica Episcopului Sofronie Suceveanul la adresa articolului „Noua conflagraţie stilistă blogală”
2010-04-16 19:26:54

semnat de părintele arhimandrit Mihail Stanciu,stareţ al Mănăstirii Antim din Bucureşti - 

 

 

Pentru cei au luat cunoştinţă de agresivitatea recentă, îndreptată împotriva Bisericii noastre, dar nu cunosc substraturile şi motivul acesteia, trebuie ştiut că ea se datorează unor conferinţe din Postul Mare, susţinute în oraşele Beiuş şi Oradea (partea I, II, III), de către D-l Danion Vasile, un cunoscut teolog din B.O.R., în care s-a discutat poate pentru prima dată după anul 1924, la nivel public, în mod atât de deschis, despre drumul greşit pe care se află Biserica de stil nou din România. Fără a pleda pentru aderarea credincioşilor de stil nou la Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România, respectivul teolog conferenţiar a prezentat totuşi principalele lipsuri ale calendarului de stil nou, expunând condiţiile istorice în care s-a făcut această schimbare necanonică, precum şi sfintele canoane şi anatemele sub care se află Bisericile ce au îndrăznit să facă aceste inovaţii în materie de credinţă. În premieră, s-a discutat în mod public şi despre unele lucruri ştiute de foarte puţini, şi anume despre faptul că aşa-numiţii „stâlpi ai Ortodoxiei”, adică mult-invocaţii părinţi Cleopa sau Ioanichie Moroi (care au tunat şi fulgerat împotriva stiliştilor) au dus o viaţă departe de ceea ce se scrie astăzi despre ei. Aceste lucruri sunt ascunse cu grijă, tocmai de către cei ce dau cu piciorul în Sfinţii Părinţi, preferând să dea crezare propovăduirii mincinoase a unor simpli muritori, fie ei chiar şi… „stâlpi ai Ortodoxiei”, despre care nici măcar nu suntem siguri că s-au mântuit. Nu vom intra în amănunte, fiindcă cei ce doresc să asculte, pot găsi pe internet această înregistrare.

Profitând de lipsa de reacţie din partea conferenţiarului, interneto-ortodocşii continuă, conduşi [manipulaţi] de proprietarii anonimi ai sitului războintrucuvânt, cel al blogului saccsiv, să arunce cu noroi (doar-doar se va lipi vreo nouă mizerie de „inculpat”). Anonimul ascuns sub identitatea „uncrestinortodox2” merge încă şi mai departe. El spune, nici mai mult, nici mai puţin, că „Stilismul românesc [este] o altă faţă a Antihristului”. Toţi aceşti slujitori ai minciunii, aciuaţi pe internet, nu fac altceva decât să fabrice şi să multiplice informaţii falsificate, obţinute nu prin cercetări serioase, ci culese din căutări pe... internet sau... auzite probabil pe la arhondaricele schiturilor athonite de modă nouă. Ei îşi menţin o aparenţă „smerită” şi „pocăită”, bineînţeles, fiindcă la finele fiecărui articol penibil şi mincinos pe care îl postează, nu uită să îşi ceară iertare de la cititorii „care se vor fi tulburat citind”. Asta nu îi împiedică să facă exact acelaşi lucru, iară şi iară.

Şi bineînţeles că nu se putea discuta despre „stilism”, „stilişti” şi calendar vechi, fără a se aduce în discuţie şi Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România, deşi D-l Danion nu face vreo referire la aceasta. La acest capitol, s-au înghesuit să arunce cu pietre exact oamenii care au în mâinile lor soarta a milioane de suflete, şi care ar fi trebuit să mărturisească drept, propovăduind oamenilor adevărul. Sau cel puţin, ar fi putut să tacă... Ştiu ei de ce, şi pe această temă s-ar mai putea scrie încă cel puţin câteva articole.

Unul din cei ce ar trebui să mărturisească adevărul (şi nu o face!), ori să tacă, este tocmai părintele arhimandrit Mihai Stanciu, egumenul Mănăstirii Antim din Bucureşti, care în articolul său lamentabil îl acuză pe preasfinţitul Galaction Cordun de abateri morale, sminteli publice repetate, slavă deşartă, caterisire şi nepocăinţă.

Încă de la început, termenul „conflagraţie”, folosit în titlul articolului, îl pune pe autor, în mod cu totul gratuit şi nejustificat, în postura de arbitru într-o falsă competiţie, plăsmuită probabil din lipsă de alte preocupări. În slujba pe care o aducem (sau pe care ar trebui să o aducem) lui Dumnezeu, între noi, slujitorii Bisericii, nu trebuie să existe nici un fel de luptă pentru întâietate, căci poruncă avem de la Hristos, Cel ce a spus: „Iar între voi nu va fi aşa; ci care va vrea să fie mai mare între voi, să fie vouă slugă” (Marcu 10, 43-44).

           Expresiile agresive folosite de părintele Mihail, ar putea să îl ducă pe cititor la ideea că aşa-zişii „stilişti” sunt cei care au bulversat o lume întreagă şi care probabil sunt responsabili pentru tot răul şi războiul din lume. Tonul răutăcios folosit de autor este folosit cu scopul de a intimida pe cititorul sincer, ajutând totodată la construirea unei înscenări, prin care se doreşte ascunderea adevărului propovăduit de Biserica lui Hristos, inducând în eroare pe cei care sunt în necunoştinţă de cauză, dar caută adevărul. Arma noastră nu este una de ordin material, precum cea a sectanţilor, care cumpără suflete cu preţ de euro, maşini, credite bancare etc. Nu avem nici arma împrumutată de la vicleanul duh adică diavolul, tatăl minciunii, cea de care se folosesc ortodocşii de stil nou, ce ne acuză, şi toţi de un gând cu ei, iubitori de apostaţi veniţi din Apus, iudei, masoni, vrăjitori, eretici etc. Deşi se recunoaşte din partea acestora că „s-au petrecut lucruri nepotrivite la schimbarea calendarului la noi (în ţară n.ed.) şi în alte părţi”, însă se ocoleşte adevărul şi nu se doreşte să se spună lucrurilor pe nume.

 *****

Ce lucruri nepotrivite s-au petrecut odată cu schimbarea calendarului? Pentru o minte pervertită de modernism şi ecumenism, s-ar părea că lucrurile nepotrivite ce vă stingheresc cel mai mult ar fi tocmai existenţa Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi şi mărturisirea ei de credinţă, faţă de care aţi şi exclamat: „asta ne mai trebuia!!!”, şi pe care o judecaţi folosind nişte atribute false, ce nu pot caracteriza un slujitor al Bisericii şi cu atât mai mult un presupus „teolog”. Căci unui slujitor al Bisericii îi stă bine să judece lucrurile cu discernamânt - ceea ce vă lipseşte cu desăvârşire, iar unui erudit teolog i se cuvine să mărturisească adevărul lui Dumnezeu. Dacă aţi avea adevărată dragoste de semeni, aşa cum o cere Dumnezeu de la noi, aţi propovădui Adevărul, spre mântuirea credincioşilor. „Dragostea” teoretică de care vă agăţaţi cuvioşia voastră şi toţi cei de un gând cu cuvioşia voastră care ascund adevărul, este de fapt expresia cea mai desăvârşită a urii şi a minciunii, care vă aşează undeva la dreapta tronului lui Antihrist şi vă transformă în nişte ucenici ai întunericului; călăuze oarbe şi farisei făţarnici, care uitaţi ce înseamnă judecată, milă şi credinţă; „strecuraţi ţânţarul” (aţi fi capabili să pierdeţi numai dintr-o suflare pe toţi cei ce vă pun înainte adevărul lui Dumnezeu) şi „înghiţiţi cămila”, adică ridicaţi în slăvi erezia ecumenismului, pe care Sfinţii Părinţi au lepădat-o şi au predat-o anatemei. Şi pe această ruină a întunericului, a minciunii, a inovaţiilor osânditoare în materie de credinţă, cuvioşiile voastre ridicaţi astăzi edificiul modern al neo-teologiei, care este în fapt o demonologie în toată regula. Cum putem numi altfel hula împotriva lui Hristos, săvârşită prin propovăduirea ereziei ecumenismului de azi şi destrămarea canonicităţii Bisericii Ortodoxe, prin schisma începută în România din 1924, de care vă faceţi răspunzători în faţa lui Hristos? Ei bine, toate acestea sunt lucrate numai din inspiraţia duhurilor viclenilor demoni.

            Revenind la afirmaţiile făcute la adresa episcopului Galaction Cordun, ori sunteţi în necunoştinţă de cauză faţă de personalitatea acestui episcop, ori răutatea v-a luat-o pe dinainte. Despre ce „grave abateri morale şi sminteli publice repetate” îl acuzaţi pe episcopul Galaction Cordun, de vreme ce presa şi buletinul oficial al Bisericii de stil nou (Revista Sf. Sinod, editată de B.O.R., anul LIII,1935, nr. 3-4 (martie-aprilie), pag. 174-175, Bucureşti) îl caracterizează ca pe un om de mare prestigiu al vremii, spunând astfel: „Şi-a făcut studiile teologice superioare la Academia Imperială Teologică din Petersburg, dobândind titlul de magistru. Înainte de război, cu câţiva ani, a fost numit preot la catedrala mitropolitană din Bucureşti, unde a slujit până la alegerea ca arhieu vicar. În ultimii trei ani a fost mare eclesiarh al acestei catedrale. În timpul războiului a fost internat de armatele de ocupaţie ostatic la Săveni-Ialomiţa şi apoi deportat în Bulgaria. După război, în special între anii 1923-1926, a funcţionat ca misionar cultural la C. F. R., dezvoltând o lucrare apreciabilă printre muncitorii şi funcţionarii Căilor Ferate. Cu acest prilej şi cu mijloacele puse la îndemână de C. F. R., a tipărit 64 de lucrări; cărţi, cuvântări, tratate, traduceri şi originale. P. S. Arhiereu Galaction a intrat la o vârstă foarte tânără în călugărie.”  

 

*****

Părinte Mihail, sunteţi mult prea departe de adevăr, iar dacă morţii ar mai putea vorbi, l-aş întreba mai multe pe răposatul patriarh Teoctist Arăpaşu, care v-ar fi putut îmbogăţi cunoştinţele de istorie bisericească, relatându-vă unele episoade mai puţin canonice şi deloc pline de dragostea pe care ne acuzaţi că nu o avem. Am putea afla cu toţii cum, în perioada în care preasfinţitul Galaction era ţinut în arest cu domiciliul forţat la Mănăstirea Căldăruşani, arhiereul-vicar Teoctist (pe atunci aflat în funcţia de şef al cancelariei Arhiepiscopiei Bucureştilor), era însărcinat cu ascultarea de a-l lichida pe bătrânul ierarh. Cum? Prin bătaie cruntă, după metodele Securităţii (fără urme incrimatoare), cu prosopul ud, făcut funie, aplicată în zona ficatului (care se ştie că este una foarte sensibilă, ducând în scurtă vreme la dizlocarea acestui organ şi la moarte prin icter), dar şi prin metode proprii: înfometarea, înţeparea cu cuie ruginite şi alte obiecte ascuţite.

Iarăşi, întreb: despre ce „privilegii” vorbiţi la adresa preasfinţitului Galaction Cordun, de vreme ce acesta nu şi-a cruţat nici cariera şi nici viaţa, pentru a mărturisi adevărul de credinţă, atunci când împrejurările şi strâmtoarea la care era supusă Biserica îi cerea aceasta? Pe vremea când era arhimandrit (1916), Galaction Cordun a fost cel dintâi şi singurul care s-a opus ordonanţei germane, de influenţă catolică, prin care o putere politică, străină şi potrivnică Bisericii Române din acea vreme, îi impunea acesteia să prăznuiască Naşterea Domnului şi Paştele la aceeaşi dată cu catolicii, adică după calendarul gregorian. Acest lucru s-a întâmplat întocmai, în anii 1926 şi 1929. La 9 decembrie 1916, pe vremea Î.P.S. Conon, Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române, arhimandritul Galaction Cordun a adresat acestuia un memoriu (vezi „Cuvinte de viaţă pentru cei trudiţi”, arhim. G. Cordun, Buc., 1922, p.314-319), în care se spunea astfel: „De aceea eu, ca un smerit slujitor al Sfintei Biserici de Răsărit, fiu sufletesc al Î. P. S. Voastre, conştient de rolul ce trebuie să-l am în împrejurări de aşa natură şi la aşa vremuri, vă fac cunoscut, că printre alţi clerici devotaţi, care vă vor sprijini, fac cerc şi eu în jurul Î. P. S. Voastre, declarându-vă, că în atitudinea energică ce va trebui să luaţi întru apărarea drepturilor noastre tradiţionale, voiu fi gata a va apăra chiar şi cu preţul vieţei mele, jertfind şi ultima picătură de sânge pentru respectul aşezămintelor noastre bisericeşti şi a predaniilor moştenite din străbuni. Faceţi Î. P. S. Stăpâne, marele gest. Puneţi cârja arhipăstorească înainte şi apăraţi cu tot curajul tezaurul Sfânt ce vi s-a încredinţat. Sunteţi într-o vârstă şi într-o situaţiune, când nu mai puteţi aştepta nimic de la lume; şi în demnitatea ce ocupaţi, trebuie să vă fie o plăcere a vă uni cu Domnul în lupta păstrării aşezămintelor Lui. Ieşind cu râvnă la lupta pe faţă, veţi reîmprospăta şi Î. P.S. Voastră prin exemplul dat, pe marii noştri mitropoliţi şi marii patrioţi din trecut, care au fost gata şi au şi murit mulţi dintr-înşii, apărând cu cârja drepturile tradiţionale şi predaniile bisericeşti şi naţionale. Veţi fi un martir al neamului. Şi, cât am vrea să fiţi, mai ales acum, când nu trebuie să disperăm, cu toate sacrificiile purtate în unitatea noastră naţională de mâine. În credinţa că veţi dovedi şi cu fapta ceea ce propovăduiţi de mult cu cuvântul, sunt al Î. P. S. Voastre supus fiu sufletesc.”

Şi, ca drept dovadă că preasfinţitul Galaction nu s-a alăturat niciodată celor ce urmăreau slava deşartă şi privilegiile omeneşti de care îl acuzaţi (şi nu ştiu cu ce drept faceţi acest lucru, de vreme ce Unul singur este Judecător, adică Dumnezeu), iată ce spunea el în acea vreme, referitor la cei ce trădaseră Biserica: „În mâna ce caută să dirijeze acest aranjament, daţi-mi voie să întrevăd sub masca bisericii catolice, ascunzându-se cu cea mai mare precauţiune, umbre de renegaţi tot dintre ai noştri, plecaţi din cauza nesatisfacerii ambiţiunilor lor prea exagerate, care servind în această chestiune cauza bisericii duşmane, doresc să-şi poată câştiga acolo un titlu nenorocit de glorie şi o recompensă poate şi mai mare de cât 30 de arginţi, preţul vânzării rânduielilor Bisericii Domnului.” Cum îndrăzniţi să îl acuzaţi pe epicopul Galaction Cordun, că ar fi urmărit slava deşartă şi privilegiile acestei lumi; tocmai pe el, care pentru dragostea sa faţă de credinţa ortodoxă a fost exilat, torturat, şi aproape ucis? Căci după ce a fost scos din Mănăstirea Căldăruşani, la scurtă vreme a trecut la Domnul, mutându-se din această viaţă, şi nu pentru faptul că ar fi fost prea înaintat în vârstă, ci datorită chinurilor suferite de la calăii-slujitori ai altarului Bisericii de stil nou, foşti ucenici şi hirotoniţi chiar de preasfinţitul Galaction.

Cine l-a trădat pe arhimandritul Galaction, acuzându-l de „neascultare” faţă de ordonanţa germană din 1916? Nimeni decât oameni „scrupuloşi” şi slujitori ai altarului, adică înaintaşii celor care astăzi îl acuză tocmai de contrariul celor pe care le-a mărturisit şi le-a şi lucrat, cu cuvântul şi cu fapta. Aceşti inovatori, deranjaţi, desigur, de glasul mărturisitor ce încerca să le trezească conştiinţele iubitoare de tihnă, arginţi şi plăceri lumeşti, au înaintat referat ordonanţei germane din Bucureşti, în care îl arătau pe arhimandritul Galaction Cordun ca pe un vinovat şi instigator. Şi au confirmat în referat că, din pricina arhimandritului Galaction Cordun, Biserica Română nu s-a putut conforma ordonanţei germane de a prăznui Naşterea Domnului şi Paştele la aceeaşi dată cu catolicii. Glasul arhimandritului Galaction era în acele clipe expresia deplină a voinţei poporului, faţă de care mitropolitul Conon şi comandatura germană avea mari temeri. Trebuia deci eliminat!

Atunci, ca şi acum, viermii cei neadormiţi ai Patriarhiei şi-au simţit atacată starea căldicică de apostaţi, din cauza adevărurilor rostite public în conferinţele din ultima vreme, ca şi a unor articole şi comentarii, postate de către cei ce au înţeles că epoca minciunii trebuie să se sfârşească. Ura activiştilor împotriva lui Dumnezeu s-a înteţit mai ales după publicarea replicii scrise de Danion împotriva mărturiilor mincinoase scrise de un oarecare Viorel Nistor şi răspândite prin internet şi e-mailuri cu o viteză uimitor de suspectă. Unde era acest Nistor cu acoliţii săi de duh, când sinodul actualului patriarh s-a lepădat de Predania Bisericii, aprobându-l pe Corneanu, sau când Bartolomeu Anania i-a împărtăşit sincer pe doi „preoţi” greco-catolici declaraţi? Din prisosul inimii grăieşte gura. Apoi, sub pretextul „păcii şi smereniei” pascale, s-a aşternut o tăcere care a pregătit încă un nou atac „războinic” împotriva Cuvântului lui Hristos.

Ce privilegii sau ce slavă lumească; ce onoruri îl aşteptau pe arhimandritul Galaction, pentru faptul că a mărturisit adevărul în faţa acestor iude şi în faţa poporului? Nimic altceva decât arestul, domiciliul forţat la Mănăstirea Săveni din Ialomiţa, foamea, setea şi regimul de tortură la care a fost supus, batjocura din partea celor peste care chemase Duhul Sfânt la hirotonia lor. Şi, după toate acestea, când episcopul Galaction Cordun a scăpat din mâinile voastre, atunci de bunăvoie, din propia sa convingere şi nesilit, a revenit la Biserica de Răsărit (cea de Stil Vechi), rămasă credincioasă Sfinţilor Părinţi, şi care a ascultat şi ascultă mai mult de Dumnezeu, decât de minciuna astronomică a Apusului. Iar voi, slujitorii Bisericii schismatice (de stil nou) v-aţi răzbunat asupra lui cu o ură satanică şi aţi pus pe capul său condamnare de caterisire. Însă, vă prefaceţi că uitaţi un mic „amănunt”: Caterisirea voastră (care oricum e invalidă şi nelucrătoare, de vreme ce ea a fost rostită de nişte episcopi căzuţi sub anateme, deci caterisiţi de către Sfinţii Părinţi), a fost promulgată după ce preasfinţitului Galaction, îşi mărturisise revenirea la Biserica adevărată prin declaraţia oficială trimisă Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române şi mai multor patriarhii de peste hotare.

Reluăm cronologia acelor evenimente: Arhiereul Galaction Cordun a anunţat revenirea sa la vechiul calendar, făcându-şi publică intenţia printr-un act legalizat la Notariatul de stat din Bucureşti la 5 aprilie 1955, document ce a fost trimis atât Patriarhiei Române, cât şi foştilor colegi de la Academia Teologică, Patriarhii Alexei al Moscovei şi Kiril al Bulgariei. El a fost proclamat, la 5 aprilie 1955, conducătorul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, cu titlul de „Arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii dreptslăvitoare de stil vechi din R.P.R.”, cu sediul la Mănăstirea Slătioara din Moldova. Preasfinţitul Galaction a acceptat să devină conducătorul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi şi, la 13 aprilie 1955, a făcut o mărturisire de credinţă publică, anunţând întoarcerea sa la calendarul iulian. Mărturisirea sa a fost adusă la cunoştinţa Patriarhiilor Rusiei şi Bulgariei şi, prin reprezentant legal, remisă Bisericii oficiale din România. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române avea să-l declare ca „neascultător şi nesupus”, apoi să-l caterisească şi să-l depună din treaptă pe P.S. Galaction în cadrul şedinţei din 14 aprilie 1955, în Joia Mare, iar numele său a fost şters din istoriografia bisericească.

          Canonul I al Sfântului Vasilie cel Mare spune aşa: „... dacă cei ce în vreo oarecare treaptă aflându-se (arhiereu preot, diacon etc n.ed.) s-au dus împreună cu cei nesupuşi (schismatici), când se vor pocăi (întoarce) să se primească în aceeaşi rânduială (treaptă) în care au fost”. Şi pe bună dreptate şi chiar fără a încălca disciplina canonică, episcopul Galaction Cordun s-a lepădat de Sinodul Bisericii de stil nou din 1955, când s-a întors la adevărata Biserică, pe temeiul canonului 15 de la Întâiul şi al Doilea Sinod din Constantinopol, la anul 861, ce zice: „... iar cei care se despart de împărtăşirea cu mai marii şezători ai lor din motive de erezie (sau schismă n.ed.) propovăduită de aceştia, şi care (schismă) sau erezie sunt oprite şi certate de Sfintele Sinoade şi de Sfinţii Părinţi, aceştia, care se despart, nu numai că nu se osândesc, dar şi de cinste se învrednicesc pentru că au păzit Biserica de schismă, erezie sau învăţături greşite ale acelor minciuno-episcopi. Aceştia se pot despărţi chiar şi mai înainte de hotărârea Sinodului, căci nu greşesc”. 

              

 *****

          Din nou, răutatea vă vădeşte de un neadevăr. Manipulaţi informaţii false pe care le puneţi pe seama Bisericii noastre. Niciodată şi nimeni în întreaga istorie a Bisericii Ortodoxe nu a săvârşit „într-o singură noapte” adică în cadrul unei singure Sfinte Liturghii vreo „hirotonie a doi episcopi”, după cum susţineţi. Iar, cât despre succesiunea apostolică, vă întreb, care sunt condiţiile de menţinere a succesiunii apostolice? Nu mărturisirea credinţei Sfinţilor Apostoli? Trebuie ştiut că succesiunea apostolică se păstrează atât pe linia hirotoniilor, cât şi prin menţinerea credinţei apostolice, prin păstrarea canonicităţii şi dogmatismului Bisericii Ortodoxe instituite de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi Apostolici. De vreme ce v-aţi înfrăţit cu ereticii şi vă spurcaţi din potirul mesei comune şi a rugăciunilor ecumenice (vezi cazurile precizate mai sus), unde mai este la voi mărturisirea de credinţă care să se identifice cu cea a Sfinţilor Apostoli? Dacă pierzi adevărul de credinţă, nu pierzi şi succesiunea apostolică care te identifică cu cei prin care s-a primit adevărul de credinţă, adică Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi Apostolici? Cât despre o rebotezare, nici nu poate fi vorba în Biserica noastră. Excepţie fac cazurile celor „botezaţi de eretici sau situaţii nefericite în care slujitorii din Biserica de stil nou, molipsiţi de erezia catolicismului, săvârşesc în derâdere Taina Sfântului Botez, adică prin stropire, turnare, sau cufundare până pe la jumătate etc.

Adevăratul botez, după cum l-am primit de la Sfinţii Apostoli, este cel săvârşit prin cele trei afundări şi prin cele trei chemări ale Dumnezeirii, adică în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Sfinţii Părinţi adunaţi la cel de-al doilea Sinod Ecumenic, prin cel de-al 7-lea canon, au hotărât ca: „ pe cei ce dintre eretici se adaugă la Ortodoxie şi la partea celor ce se mântuiesc, îi primim după spusa urmare şi obicei astfel, pe arieni, pe macedonieni, pe savatieni, şi navatieni, pe cei ce se zic pe sineşi curaţi şi mai buni şi pe cei patrusprezecelnici, adică tetradiţi, mercurieni şi apolinarişti (aceştia aveau botezul adevărat n.ed.) îi primim dându-şi mărturisirea credinţei şi anatematisind tot eresul, care nu cugetă precum cugetă sfânta sobornicească şi apostolească Biserică a lui Dumnezeu. Şi îi pecetluindu-i mai înainte cu Sfântul şi Marele Mir pe frunte, pe ochi, pe nări, pe gură şi pe urechi, zicând pecetea Darului Sf. Duh. Iar pe evnomieni, care botează într-o afundare, pe montanişti, pe savelieni, care zic că Tatăl şi Fiul este o faţă şi toate celelalte eresuri, pe toţi cei ce dintre aceştia, care vor voi a se adăuga la Ortodoxie ca pe elini îi primim (adică îi botezăm din nou), în ziua cea dintâi îi facem creştini, în a doua catehumeni, iar în a treia îi jurăm pentru mărturisirea adevărului şi după aceasta îi botezăm”.

           Deci, dacă am acceptat botezul schismaticilor (celor de pe stil nou) săvârşit prin cele trei afundări în numele Sfintei Treimi, în cazul credincioşilor care se întorc la adevărata credinţă, noi, slujitorii Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, conform canonului de mai sus, le administrăm doar Taina Mirungerii. La aceasta, spre încredinţarea multora, adăugăm şi hotărârea Sfântului Vasilie cel Mare, care în tâlcuirea celui dintâi canon al său, zice: „…. dacă şi aceasta are să se facă împiedicare obşteştii iconomii, care pentru toţi schismaticii o au făcut Sfinţii Părinţii, să urmăm şi noi iconomiei ca nu cumva, prin asprimea poruncii acesteia, să-i facem leneşi spre a se boteza, ruşinându-se poate că se botează ca nişte desăvârşiţi necredincioşi şi, prin urmare, să împiedicăm mântuirea lor. Şi zicem în scurt: câţi se botează în botezul acelora (schismatici), aceştia întorcându-se la dreapta slăvire negreşit trebuie a se unge de cei dreptcredincioşi cu Sfântul şi Marele Mir şi aşa să se împărtăşească cu Dumnezeieştile Taine”.  

*****

Mai spuneţi aşa: „Cu toate încercările repetate de dialog din partea B.O.R., nu s-a avansat deloc datorită refuzului total din partea BOSV, care aruncă în continuare numai blesteme şi anateme…” Cu cine să avem dialog? Cu voi, cei ce aţi adoptat calendarul astronomic al papei? Cu voi, cei ce aţi stricat sobornicitatea Bisericii Ortodoxe în anii 1926 şi 1929, când aţi schimbat data Paştelui – lucru pentru care nu v-aţi pocăit încă? Aţi stricat şi chiar desfiinţat de nenumărate ori postul Sfinţilor Apostoli. L-aţi primit pe ereticul de papă în Biserică, numindu-l „frate”. Aţi muşamalizat scandalul canonic, iscat de episcopul Corneanu, care s-a împărtăşit cu ereticii greco-catolici. Astăzi, sunteţi promotorii propovăduirii unirii cu Roma. Propovăduiţi ecumenismul eretic în numele „dragostei” şi al „păcii”, ascunzând erezia ce zace la umbra lui. Vă învăţaţi fiii duhovniceşti că o căsătorie cu un neortodox nu este contrară sfintelor canoane… şi… mă opresc aici. Cu riscul de a fi acuzaţi de lipsă de dragoste, vă spunem că refuzăm orice comuniune cu Biserica de stil nou şi cu atât mai mult cu ereticii, sectanţii ori păgânii, fiindcă o dragoste contrară poruncilor dumnezeieşti nu e dragoste, ci preacurvie duhovnicească, şi nu are altă direcţie decât iadul.

                Nu ne trebuie „dragostea” voastră, clădită pe minciună. Tot „dragoste” a fost şi atunci când mitropolitul Galaction Cordun era în sicriu, stins din acestă lume, dar cu faţa către cele veşnice. Căci din porunca slujitorilor Bisericii de stil nou, în ajunul zilei de înmormântare, la miezul nopţii, curtea mănăstirii Slătioara era plină de gărzi ale jandarmeriei şi ale securităţii, care au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru ca, în numai câteva ceasuri, trupul neînsufleţit al mitropolitului Galaction Cordun să fie pus sub ţărână. I-au putut ascunde numai trupul în adâncurile pământului. Credinţa însă, mărturisirea adevărului de credinţă, răbdarea în faţa chinurilor, foamea şi setea la care a fost supus şi răsplătirile cu care Dumnezeu îi încununează pe cei plăcuţi Lui - toate acestea nu le veţi putea acoperi niciodată! 

             Cu ajutorul lui Dumnezeu, se vor limpezi apele tulburate conştient şi organizat. Limpezirea însă o vor vedea numai cei care au înţeles până acum pe ce plan se poartă acest război rece (nu „întru cuvânt”, cum le place lor să se laude, ci împotriva Cuvântului, adică a lui Hristos), în care un soi de draci anume îi mână pe prigonitorii nu ai vreunui teolog conferenţiar, ori ai „stiliştilor”, ci ai Adevărului, rostit întru credinţa Sfinţilor Părinţi. Niciodată nu s-a folosit mai mult trucul jidovesc de discreditare a unui om: atacă sursa argumentului, nu argumentul însăşi. Cei mulţi şi înfierbântaţi însă nu au timp să vadă diferenţa, să mai cugete la întregul tablou care se pictează nu de ieri-de azi, ci de când răstignitorii Adevărului s-au îndreptăţit astfel: „de folos este nouă să moară un om pentru norod, şi nu tot neamul să piară” (Ioan 11, 50). Logic, nu? Doar că acest om este Omul: Hristos-Dumnezeu.

             Felul şi duhul în care au lucrat şi lucrează viermii neadormiţi (chiar şi cu bărbi şi sutane, plini de „smerenie” şi „dreaptă socoteală”) şi sprijinitorii acestora împotriva celor care Îl pun pe Hristos mai presus de oameni arată cine le este stăpânul, care este acelaşi cu tatăl puilor de vipere care au stat în faţa Mântuitorului, L-au cunoscut, dar nu L-au primit. Dumnezeu să vă lumineze să înţelegeţi tainele adevăratei credinţe, pentru a nu lua răsplata celor ce L-au răstignit pe Hristos.

Mitropolia Slatioara ©2007
 
XDigitalsSolutions